10 pasi esentiali pentru a preveni toxiinfectiile alimentare

Toxiinfectia alimentara este o afectiune comuna, foarte suparatoare, care poate afecta pe oricine, indiferent de varsta. La unele persoane, toxiinfectia alimentara nu produce simptome, in timp ce la altele, acestea pot varia de la usoare (disconfort intestinal), la severe (deshidratare, diaree cu sange etc.) iar in formele foarte grave, poate fi fatala. Cu toate acestea, cateva masuri de preventie simple, dar esentiale, ne ajuta sa tinem la distanta intoxicatia alimentara.

  • Spalati-va bine pe maini, cu apa calda si sapun, inainte de a prepara mancarea si dupa ce ati atins carne cruda, ati folosit toaleta, v-ati sters nasul sau ati atins vreun animal (chiar si cel de companie)!
  • Spalati bine, cu apa calda si detergent de vase, tocatoarele si celelalte ustensile de bucatarie, inainte si dupa prepararea hranei, in special daca le-ati folosit pentru a prepara carne cruda sau oua crude!
  • Spalati prosoapele de bucatarie si servetele cu regularitate si nu le folositi pana nu sunt perfect uscate. Servetele umede si murdare sunt un loc ideal pentru proliferarea bacteriilor!
  • Folositi tocatoare separate atunci cand preparati carne cruda si mancare gata-de-servit, in acelasi timp. Carnea cruda contine bacterii daunatoare care se pot raspandi rapid pe suprafetele cu care intra in contact (ex. tocatoare sau cutite), inclusiv alte alimente!
  • Este la fel de important sa pastrati separat carnea cruda de orice alt aliment care se consuma crud, precum legumele, fructele si painea. Ele nu vor fi preparate termic, de aceea orice bacterie care ajunge pe acestea nu va putea fi „distrusa”!
  • Alimentele trebuie preparate termic corespunzator (puteti folosi un termometru de bucatarie). Nu consumati carne rosie, peste, fructe de mare, sau oua, in stare cruda. Spalati bine legumele si fructele, inainte de a fi consumate!
  • Mentineti temperatura din frigider intre 0 si 5 grade Celsius. Pastrand hrana la rece, impiedicati bacteriiledaunatoare sa se dezvolte!
  • Daca mancarea gatita nu va fi servita imediat, raciti-o cat de repede posibil (in maxim 90 de minute), apoi introduceti-o in frigider. Orice hrana gatita si pastrata la frigider trebuie consumata in maxim doua zile de la momentul cand a fost preparata!
  • Inainte de preparare, nu lasati alimentele in afara frigiderului nesupravegheate, astfel incat insectele sau animalul de companie sa intre in contact cu acestea. Insectele si animalele sunt mari purtatoare de microbi daunatori pentru om – atingand hrana, o contamineaza si va expun pericolului intoxicatiilor alimentare!
  • Nu consumati niciun aliment dupa depasirea „datei expirarii”! Aceasta data nu este aleatorie, ci este stabilita pe baza testelor stiintifice care arata cat de repede se dezvolta bacteriile daunatoare in alimentele ambalate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *